Domeniile ştiinţei Ayurveda      

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât  ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată (incluzând noţiuni şi categorii generale, precum şi modalităţi terapeutice care au fost atent verificate de-a lungul a mii de ani, printr-o experienţă directă), cât şi o veritabilă artă a vindecării. O astfel de „artă a vindecării” nu ar fi putut să fie practicată decât de acele fiinţe umane deosebite, cărora realizarea spirituală le-a putut conferi puterea de a insufla viaţă în toate actele de vindecare în care se angrenau.

Urmând în mod consecvent cursul de Ayurveda, fiecare va putea să descopere în scurt timp ca Ayurveda reprezintă mult mai mult decât o ştiinţă şi o artă a vindecării. Ayurveda reprezintă în realitate un veritabil mod de a trăi sau, cu alte cuvinte, un mod de viaţă profund spiritual, simplu şi firesc, care restabileşte armonia deplină a oricărei fiinţe umane atât cu ea însăşi, cât şi cu tot ceea ce o înconjoară, permiţându-i astfel să descopere armonia tainică ce există între om şi Dumnezeu. Privind lucururile din această perspectivă vom putea înţelege de ce Ayurveda constituie într-adevăr „Ştiinţa vieţii”.           

Tradiţia milenară a sistemului Ayurveda cuprinde opt părţi principale (ramuri sau specialităţti) numite ANGA-uri. Această structurare tradiţională a sistemului Ayurveda în opt ramuri principale (ASTHANGA) este următoarea:
1.KAYACIKITSA (ştiinţa vindecării principalelor tulburări şi boli ale omului);
2.SHALYATANTRA (ştiinţa tradiţională a chirurgiei);
3.SHLAKYATANTRA (ştiinţa modalităţilor terapeutice pentru afecţiuni supra-claviculare);
4.BHUTAVIDYA (ştiinţa factorilor invizibili, psihici şi mentali);
5. KAUMARABHRITYA (pediatria traditţonala indiană);
6.AGADATANTRA (ştiinţa evitării substanţelor dăunătoare omului);
7.RASAYANA (ştiinţa folosirii reîntineritoarelor şi tonicelor);
8.VAJIKARANA (ştiinţa folosirii substanţelor afrodiziace).

Acest sistem alcătuit din opt ramuri principale a fost păstrat în tradiţia indiană până în epoca modernă. Începând cu cea de-a doua jumătate a mileniului, diferite evenimente importante au determinat extinderea domeniului de cunoaştere şi, astfel, au condus la restructurarea sistemului Ayurveda.

În secolul al XIX-lea are loc în colegiile medicale din India o întrepătrundere între ştiinţa medicală modernă şi tradiţia milenară a sistemului Ayurveda, astfel încât alte 9 ramuri sau specializări (ANGA-uri) sunt adăugate celorlalte 8 ramuri tradiţionale existente:
1.MAULIKA-SIDDHANTA (ştiinţa care prezintă principiile fundamentale ale sistemului Ayurveda);
2.SHARIRA (ştiinţa care se ocupă cu studiul alcătuirii fiinţei umane);
3.DRAVYAGUNA (ştiinţa care se ocupă cu studiul calităţilor, proprietăţilor, acţiunilor şi clasificării substanţelor naturale care prezintă valoare terapeutică);
4.BHESHAJAKALPANA (ştiinţa preparării, păstrării şi administrării remediilor naturale);
5.RASASHASTRA (ştiinţa proprietăţilor esenţiale ale remediilor naturale);
6.ROGAVIJNANA (ştiinţa care studiază cauzele şi simptomele bolilor);
7.SVASTHAVRITTA (ştiinţa care studiază modalităţile prin care fiinţa umană poate ajunge la o cât mai bună integrare în mediul natural şi social, menţinându-se mai mereu armonioasă şi sănătoasă);
8.MANASAROGA (ştiinţa care se ocupă cu studiul tulburărilor psihice şi mentale);

9.PRASUTITANTRA  (ştiinţa care se ocupă de fiziologia şi patologia sarcinii şi a naşterii, asistenţa naşterii şi problemele aparatului genital feminin).     

Sursa: yogaesoteric.net