Utilizarea internă a uleiurilor volatile
Dintre toate modalităţile de utilizare a uleiurilor volatile, administrarea internă este cea mai eficientă, dar şi cea mai puţin cunoscută şi folosită. Iar dintre toate mijloacele naturiste, aromoterapia administrată intern este cea mai eficientă în tratarea maladiilor infecţioase, dezechilibrărilor psihice şi bolilor cauzate de stres.
Această cale de însănătoşire se remarcă prin următoarele avantaje:
1. Rapiditate. Este uneori mai rapidă decât tratamentul cu medicamente alopate.
2. Eficienţă. Un gram de ulei volatil este extras din sute de grame de plantă, fiind un adevărat concentrat natural, eficient şi în doze mici (câteva picături).
3. Asimilaţie. Uleiul volatil, deşi este utilizat în cantităţi mici, este bine asimilat de către organism. Acţionează rapid asupra aparatului digestiv şi a căilor respiratorii.
4. Nu creează dependenţă.
5. Microorganismele nu-şi pot crea rezistenţă la uleiurile volatile, din cauza complexităţii şi variabilităţii compuşilor conţinuţi de esenţele volatile. Uleiurile eterice sunt antibiotice şi antiseptice fără reacţii adverse şi îşi păstrează forţa în cazul utilizării îndelungate şi repetate, spre deosebire de antibioticele de sinteză, faţă de care bacteriile devin din ce în ce mai rezistente, iar reacţiile adverse - tot mai nocive şi mai frecvente.
Administrare. Metoda cea mai potrivită de ingerare a uleiului volatil este prin asociere cu mierea. Fiecare ulei eteric (în funcţie de puterea sa de acţiune) se administrează începând cu două până la patru-cinci picături, într-o linguriţă de miere, de trei ori pe zi, iar în bolile cronice - de patru ori pe zi. În fazele acute ale unor boli ca astmul, bronşita, virozele grave, hemoragiile etc. se administrează la fiecare oră, câte o jumătate de doză. La copiii sub zece ani şi persoanelor mai fragile li se recomandă de asemenea câte o jumătate de doză. După trei săptămâni de administrare se face pauză o săptămână. În perioada de pauză se ia alt ulei sau amestec de uleiuri esenţiale.
Precauţii. E important să ne asigurăm că uleiul volatil e natural şi că nu a fost contrafăcut. Să nu se depăşească doza şi nici periodicitatea.Deasemenea persoanele care sufera de boli digestive acute(ulcere,gastrite hiperacide) vor evita ingerarea uleiurilor volatile pana in momentul cand boala iese din faza de acutizare.
Majoritatea uleiurilor eterice sunt potrivite pentru a fi folosite ca antiseptice împotriva infecţiilor şi inflamaţiilor în sensul unei acţiuni naturale antibiotice. Ele se pot folosi în combinaţii cu plantele medicinale, pentru care înseamnă o completare terapeutică ideală.
Vă prezentăm uleiurile volatile pe care le puteţi utiliza în tratarea diverselor afecţiuni.
Anemie - ulei de lămâie, cimbru, muşeţel.
Astm - busuioc, salvie, cimbru, lavandă, mentă, pin, rozmarin, maghiran, eucalipt.
Alopecie (căderea părului) - salvie, cimbru, lavandă, rozmarin.
Amigdalită - eucalipt, cimbru, bergamotă.
Bronşită - busuioc, bergamotă, eucalipt, lămâie, salvie, isop, lavandă, pin, rozmarin.
Constipaţie - anason, isop, rozmarin, maghiran.
Cistită - bergamotă, eucalipt, muşeţel, lavandă, mentă.
Dureri de dinţi - cuişoare, salvie, ienupăr, mentă, anason, rozmarin.
Depresie - busuioc, bergamotă, cimbru, muşeţel, lavandă, iasomie.
Epuizare psihică - busuioc, mentă, rozmarin.
Ficat (întăritor, purificator) - lămâie, salvie, mentă, rozmarin.
Furunculoză - cimbrişor.
Gripă - eucalipt, lămâie, salvie, cimbru, muşeţel, chiparos, isop, lavandă, mentă, pin, rozmarin.
Hipertensiune arterială - salvie, lămâie, lavandă, maghiran, ylang-ylang, roiniţă.
Herpes - bergamotă, eucalipt, lămâie, muşcată, lavandă.
Indigestie - busuioc, bergamotă, salvie, cimbru, muşeţel, anason, isop, ienupăr.
Insomnie - busuioc, muşeţel, ienupăr, lavandă, maghiran, neroli, trandafir.
Întărirea inimii - nucşoară, rozmarin.
Mătreaţă - rozmarin, lemn de cedru.
Menopauză - salvie, muşeţel, chiparos, anason, muşcată, gălbenele.
Prostată - pin.
Paralizii - busuioc, levănţică, mentă.
Reumatism - eucalipt, lămâie, salvie, cimbru, muşeţel, isop, ienupăr.
Sinuzite - eucalipt, levănţică, mentă.
Stări febrile - eucalipt, lămâie.
Stres - ienupăr, neroli, trandafir.
Sughiţ - busuioc, anason.
Stimulent general - nucşoară, rozmarin.
Vene varicoase - lămâie, chiparos, gălbenele.
Vedere slabă - anason, rozmarin.
Stimulent în caz de efort mintal (pentru studenţi) - lămâie, mentă, ienupăr, cimbru, nucşoară, cimbrişor.
Dacă aveţi intrebări Contactaţi-ne
