top

 

Nu există ocupaţie mai rodnică decât aceea care ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine.

quote

 

Descartes

 

rosii si banane

Ştiaţi că ...

 

...savanţii au constatat că melodiile cîntate calmează bine nervii. Aşadar, dacă cineva v-a indispus, cîntati un pic şi buna dispoziţie va reveni!
O melodie cîntată încet contribuie la întremarea rănii după extragerea glandelor.
Medicii antici indieni confirmau că asupra organismului omului influenţează pozitiv intonarea anumitor sunete. Dacă îngînăm pe aceiaşi notă sunetul „i”, cu zîmbet pe faţă, se relaxează creierul. Sunetul „a” masează favorabil glanda tiroidă.
Să încercăm zilnic să cîntăm de cîteva ori şi vom deveni mai veseli, mai sănătoşi!


 

Relatări ale Cursanţilor Yoga

 

Eu nu imi imaginam ca ingerii exista cu adevarat... si nici macar nu meditasem vreodata asupra acestui aspect si am ramas oarecum incantata de ideea ca ingerii exista printre noi. Mi-am zis ca daca ei exista atunci trebuie neaparat sa-i vad si eu. Si intr-una din zilele urmatoare... mai mult

Corina, anul 9 de curs, Chișinău

Ziua în care am cursul de YOGA este pentru mine ziua preferată a săptămânii. Aştept cursul cu entuziasm şi încântare şi Dumnezeu nu încetează niciodată să mă surprindă.

Crina, anul IV, Bucureşti

Nu practic încă yoga, dar am participat de câteva ori la cursul de YOGA alături de prietena mea. Arta binecuvântării, pe care am realizat-o la sfârşitul orelor de curs, mi-a plăcut şi m-a impresionat profund, considerând-o atunci ca pe un dar de la Dumnezeu, acel "ceva" de care aveam nevoie într-un moment greu şi care mi-a fost dăruit cu dragoste.

N.D., necursantă

 

Mai mult...

Caracteristicile zodiei Fecioara

 

Fecioara (Virgo) – (23 august – 22 septembrie)

 

 

 

 

 

 

 

 

Atribute esenţiale: feminin, negativ, steril, nocturn, volatil.
Element predominant: Pământul în aspect mutabil, echilibrant, neutru.
Simbolizează: pământul, fiinţele bune, pure, datoria, virginitatea, suferinţa ce apare în dragoste, prietenie sau căsătorie, posturile subalterne, bolile intestinale.
Planeta guvernatoare: Mercur în aspect nocturn (-).
Guvernează în sfera socială: lumea subalternilor, clasa muncitoare, servitorii, lumea ce este integrată în industrie şi în special în chimie, atelierele, fabricile, laboratoarele, micile animale domestice.
Calităţi: interiorizare, adaptabilitate, materialitate, calcul, comerţ, critică şi analiză, logică şi discernământ, perspicacitate, simţ practic, igienă, eficienţă, conştiinciozitate.
Defecte: criticim exagerat, egoism, timiditate accentuată, ipohondrie, meticulozitate excesivă, lipsă de îndrăzneală, tendinţă de „a despica firul în patru”.


Tipul de temperament: melancolic.
Corespondenţa la nivelul trupului uman: viscerele, intestinele.
Modul: mutabil.


Verbul caracteristic: „Eu analizez”.
Ce are caracteristic: simţul mişcării.


Lecţia sa: Să-i înveţe pe ceilalţi că iubirea este totodată puritate şi să înveţe de la ceilalţi că iubirea este totodată plenară satisfacţie pe multiple planuri (trupesc, psihic, mental).
Trebuie să dezvolte: o viziune mai cuprinzătoare asupra lumii, o mai mare diversitate de interese.
Trebuie să evite: hipercriticismul, implicarea în lucruri neînsemnate.

 

Pământul

Semnele zodiacale de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) se angrenează din plin în jocul experienţei terestre (materiale). Nativii acestor semne zodiacale se implică total, acţionează cu toate forţele de care dispun. Ei s-au născut într-o zodie de pământ deoarece au neglijat aspectele spirituale ale muncii lor sau pentru că s-au comportat într-un mod superficial în trecutul lor, în timpul încarnărilor anterioare (extras din cartea "Secretele dezvăluite ale momentului ocult al HIATUSULUI" de profesor yoga Gregorian Bivolaru).

 

Fecioara este al şaselea semn al zodiacului care aparţine elementului Pămînt şi reprezintă o tînără femeie (simbol al purităţii) ce ţine în mîina un mănunchi de spice de grîu. Fecioara desemnează timpul recoltei şi al culesului fructelor. Această creştere sau coacere simbolizează naşterea raţiunii umane. Cu toate acestea, raţionamentul excesiv sau judecata excesivă poate duce la apariţia utilitarismului fără scrupule sau a materialismului grosier. În tema natala (în astrograma noastră) Fecioara indica capacitatea de a analiza experienţa trăită şi semnifică aspiraţia spre purificare.

 

Fecioara mai este asemuită cu zeiţa Demetra din mitologia greacă care era zeiţa agriculturii şi a roadelor pămîntului. Demetra a zămislit cu Zeus o fiică, pe Persefona, pe care o iubea ca ochii din cap. În timp ce culegea pe un cîmp flori, pămîntul a înghiţit-o pe Persefona; ea a fost răpită de Hades (Aid), care a dus-o cu el în Infern. Îndurerată şi cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rîndul zeilor, decît în ziua cînd îi va fi înapoiată Persefona. Între timp, cum pămîntul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar revenirea tinerei fete la mama ei nu mai este posibilă. Persefona s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, pentru vecie, de lumea subpămînteană. Persefona trebuie să rămână alături de Hades. La insistenţele lui Demetra care ameninţa să nu se mai întoarcă la îndatoririle sale, se ajunge totuşi la un compromis: şase luni din an Persefona va sta alături de soţul ei în regatul subpămîntean şi şase luni le va petrece pe pămînt, lîngă mama ei.

 

Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi de plenitudinea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. Este un dramatism al mamei natură, care este obligată să-şi dea copila şi să renunţe la ea pentru ca lumea şi oamenii să se poată hrăni şi exista. Această legendă indică „moartea” si „renaşterea” ciclică a naturii. Ea mai sugerează, de asemenea, importanţa dăruirii necondiţionate si al sacrificiului de sine.

 

Semnul este guvernat de Mercur şi facilitează sau susţine analiza, îndemânarea, igiena şi sănătatea în general, alimentaţia, munca, altruismul necondiţionat şi abnegaţia. Din punct de vedere anatomic guvernează intestinele, care au abilitatea de „a analiza” şi de a digera mîncarea. Dacă am căuta Fecioara printre personajele fabulelor, cu siguranţă că am asemui-o cu Furnica cea harnică. În fiinţa noastră energia Fecioarei se manifestă de fiecare dată atunci cînd trebuie să înfăptuim o muncă. Cum trebuie să se realizeze munca? Cu o mare atenţie, cu acurateţe, cu dăruire, minuţios. Persoana care are această atitudine faţă de muncă, rezonează din plin cu energiile benefice ale Fecioarei. Şi dimpotrivă, dacă suntem neatenţi, dezordonaţi, superficiali în munca pe care o înfăptuim, aceasta indică că nu am asimilat în mod armonios energiile acestei zodii.

 

Renumitul astrolog român Dan Ciuperca afirma că ideograma Fecioarei în formă de litera „m” cu coada întoarsă în jos sugerează centura de castitate a fecioarei pure. El explică astfel semnificaţia ideogramei: „ea conţine 3 linii drepte, cele 3 nivele ale conştiinţei (conştient, subconştient, supraconştient); apoi ea se curbează uşor în sus, fiind reţinută de ultima linie, sfîrşindu-se sub linia orizontului”. Astfel, în ciuda celor 3 nivele ale conştiinţei, Fecioara devine introvertită şi materialistă. Spiralele energiei sunt ţinute pentru a fi eliberate printr-o ultima lovitură, ceea ce denotă o uşă blocată. Aceasta poate să explice de ce fecioara este implicată atît de mult în munca grea şi în serviciu: este efortul ei constant pentru a deschide această uşă „închisă”.

 

Nativul Fecioară, în aspectul lui armonios, manifestă inteligenţă, graţie, stare de alertă mentală, gentileţe – adică acele calităţi ce pot fi asociate cu un tip terestru ce se exprimă adesea coerent şi structurat. El se distinge prin remarcabilele calităţi ale ordinii şi prin simţul preciziei care îl ajută să ducă la bun sfîrşit ceea ce întreprinde. Modest şi timid din fire, preferă să acţioneze cu discreţie, are un caracter profund moral, este onest şi se impune celorlalţi prin ţinuta sa. Blînd sau sever, el le cere celorlalţi respectarea aceloraşi reguli pe care le urmează şi el. Este săritor la nevoie şi îi ajută pe cei apropiaţi atît în cazul în care este vorba de a realiza o muncă anevoioasă cît şi în cazul în care persoana care se vrea ajutată trece printr-un moment de criză sau stres emoţional (de ex.: boală, despărţirea de o fiinţă dragă care tocmai a decedat s.a.m.d.). Bineînţeles, el nu va juca rolul consolatorului, la pieptul căruia poţi să plîngi (Fecioara fiind un semn mai reţinut în ceea ce priveşte exprimarea sentimentelor), dar el va şti să-ţi reorienteze şi să-ţi canalizeze energia în altă direcţie. Spre exemplu, organizarea unei mese de pomenire, ce necesită o pregătire minuţioasă, în cele mai mici detalii, care îi va sustrage atenţia persoanei de la acea suferinţă.

 

Fecioara se conduce mai întîi de toate de logică, iar talentul ei pentru analiză face din ea un strălucit colaborator  de neînlocuit care înainte de a pleda pentru o cauză sau pentru un lucru, va şti să-l critice, îl va diseca şi-i va cîntări valoarea. Prin calitatea raţionamentului şi marea uşurinţă de a asimila cunoştinţele, Fecioara îşi demonstrează abilitatea spre studiu, spiritul de cercetător insaţiabil, permiţîndu-i să devina un strălucit erudit.

 

Pentru Fecioară lumea este alcătuită din forme, din mii de mici detalii care îi sunt familiare şi înţelese sau dimpotrivă, ce trebuiesc prelucrate, îmbunătăţite, aduse la o anumită ordine sau perfecţiune. Pentru ea, un simplu pai nu este un pai oarecare, el este un pai cu o nuanţă aparte, cu o structură microscopică aparte, puţin mai îndoit la capăt sau dimpotrivă. Printre reprezentanţii de vaza ai acestui semn găsim cercetători ştiinţifici, savanţi renumiţi, care „sapă” în micile detalii şi-şi construiesc sistemele din micii factori (spre ex.: Butlerov, Faradey, Galvani). Un alt exemplu îl prezintă autorii de dicţionare (Brocgauz, V. Dali) sau Fecioarele – mari scriitori (Goethe, L.Tolstoi).


Stăpînă şi regină a formelor, fecioara evoluată ştie să întrevadă chiar şi în formele cele mai grosiere sursa divină. Ea este capabilă să resimtă o mare satisfacţie atunci cînd munca sa este bine făcută chiar şi atunci cînd este vorba de ceva neplăcut, anevoios şi extenuant pentru ceilalţi. Ea simte atunci o imperioasă necesitate de a acţiona pentru a-şi aduce contribuţia la armonia Universului. O astfel de viziune a lumii îi oferă posibilitatea să creeze opere de artă în care unitatea intenţiei este scoasă în evidenţă de micile secvenţe şi fragmente.


În aspectul lui dizarmonios, nativul Fecioară manifestă latura sa extrem de critică, livrescă, îndărătnică, panicată. Pasiunea Fecioarei pentru detaliu, poate să conducă la pisălogeală şi criticism exacerbat, în care tendinţa spre perfecţiune apare ca ruptă de realitate, iar oamenii apar închişi în scheme şi şabloane. Este un gen de idealism care devine obsesiv, tipicar, îl face intolerant şi incapabil să-şi suporte semenii din cauza greşelilor ceea ce îl face să devină insuportabil. Fireşte, în acest caz, Fecioara, mai bine decît orice alt semn, va vedea defectele celorlalţi, punctîndu-le în cele mai mici detalii. Ea însa nu va şti să treacă dincolo de ele şi să-l vadă pe Dumnezeu în spatele lor, este un perfecţionism fals, care nu are nimic comun cu iubirea şi armonia divina. Este situaţia în care din cauza copacilor nu se vede pădurea. Oamenii nu au nevoie să fie perfecţi pentru a fi iubiţi. La fel ca un părinte, Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem.


O alta manifestare a aspectului dizarmonios al acestei zodii se poate traduce prin complexul inferiorităţii. Este genul de om „corect”, ce se vrea întotdeauna bine pe lîngă şefi, este plin de servilism, slugărnicie şi evită cu orice preţ conflictul pentru a cîstiga binevoinţa şefilor.


In articolul „Zodiacul si Ayurveda”, astrologul Rodica Purnica scrie următoarele: „Ca semn zodiacal care exprimă sau manifestă puritatea Divinităţii, el tinde să confere nativilor, atunci cînd este perturbat de filtrele egoului, sentimentul imperfecţiunii, al murdăriei, al păcatului, toate acestea trei fiind resimţite ca forme grave de impuritate. De aici şi atenţia lor îndreptată către cele mai mici sau neînsemnate (uneori) aspecte ale vieţii de zi cu zi care ar putea afecta starea generală de „curat”. Astfel, frica faţă de greşeală îi conduce pe nativi către perfecţionism şi criticism; frica faţă de îmbolnăvire îi conduce adesea către ipohondrie, iar frica faţă de „păcatul trupesc” le generează, nu de puţine ori, frustrări sau tulburări ale dinamicii. Din aceste motive, aceşti nativi ajung să se închidă în munci sau datorii sociale de rutină sau, cel mai adesea, în forme de sacrificiu care nu mai au nici o legătură cu altruismul, abnegaţia, compasiunea.”


Pentru a-şi corecta dizarmoniile, nativii acestei zodii trebuie să înveţe să se deschidă atît faţă de analiză în care excelează, cît şi faţă de sinteză necesară pentru a dobîndi o viziune de ansamblu asupra lucrurilor, evitînd împotmolirea în detalii, permiţîndu-şi o marjă mai largă de interese, dezvoltîndu-şi iniţiativa creatoare şi intuiţia. Persoanele născute sub acest semn acţionează cel mai bine când geniul lor critic este folosit constructiv, îmbinând răbdarea caracteristică semnului zodiacal Taur şi spiritul de sinteză specific semnului zodiacal Capricorn.


Personalităţi din zodia fecioarei: Maurice Chevalier, Henry Ford, Theodor Dreisser, Regina Elisabeta, Cardinalul Richelieu, Joseph Kennedy, Robert Taft, Greta Garbo, D.H. Lawrence, Peter Sellers, Elia Kazan, Ingrid Bergman, Printul Albert, Sophia Loren Keanu Reeves , Julio Iglesias, Michael Jackson, Salma Hayek, Andrea Bocelli, Claudia Shiffer, Richard Gere, Cameron Diaz, Goethe, Kutuzov, Botkin, Hegel, Galvani, Gumboldt, Mercury, Levitan, L.Tolstoi, A.Tolstoi,Wells, Faradey.


Sinteza: Prin intermediul asimilării energiilor armonioase ale zodiei FECIOAREI în fiinţa noastră vom reuşi să percepem prin rezonanţă, trezirea şi dinamizarea energiilor subtile astrale, care provin de la sfera subtilă de forţă a lui MERCUR şi prin aceasta în noi vor începe să apară: inteligenţă, cunoaştere, fascinaţia adevărului, intuiţia misterelor iniţierii, comunicare spontană, vorbire fluidă, abilitate manuală şi intelectuală, inventivitate, cunoaştere nelimitată; multiplicarea curiozităţilor, a centrilor de interes, a cunoştinţelor, a proiectelor, a ideilor, atracţia noutăţii, jucăuşenie, contacte, întâlniri, deschidere faţă de tot ceea ce este bun şi care ne atrage spontan, fără ca să fie clar precizat conţinutul a ceea ce ne trezeşte interesul; perceperea semnalelor tainice care provin din necunoscut; ermeneutică (teoria interpretării semnelor sau, cu alte cuvinte, reflexie filozofică asupra simbolurilor religioase, a miturilor şi, în general, asupra oricărei forme de expresie umană); sociabilitate naturală, spontaneitate, improvizaţie, deschidere: faţă de celălalt, faţă de noi apropieri, faţă de noi cunoştinţe, distanţare prin umor, eschivă; destindere.

 

 


top